Calator in Romania partea I


Se spune ca orice animal se adapteaza locului in care habiteaza. Omul este singura vietate care adapteaza natura la nevoile sale. Adica distruge! Aceste lucruri fiind scrise, sa luam un pahar cu aer de munte, sa tragem langa masa o raza de soare, sa luam un fir de papadie si patru foi de brusture si sa purcedem la depanat amintiri din tara asta frumoasa!

Anul acesta am ales muntele in locul marii pentru deconectarea specifica birocratilor, doua saptamani pe an ne propunem sa ne destindem in mijlocul naturii ca sa uitam de stresul cotidian, un stres pe care il alegem sub diverse forme si ne complacem in a-l observa cum ne piseaza visele in bolul pentru mujdeiul de usturoi . Ca de… unii de-ai locurilor astea visate de noi astia de la orase nu stiu ce inseamna sa stai in spatele unui autobuz din ala care te lasa perplex intr-un nor tulbure de noxe. In fine, sa trecem la basmele lui Tolkien.

Internet, google, buget, trasee, optimizari de trasee, reducere de buget, google, bagaje, alimentare masina, rovigneta si GO!

In fisierul word sunt traseele, in total mai mult de 1500 km, 10 zile. Ultima parte cu Dunarea nu am mai facut-o datorita ploilor din acea vreme.

 calatorii 2014

Această prezentare necesită JavaScript.

Intr-o prima etapa m-am deplasat spre zona Bran de la Iasi prin Piatra Neamt si apoi Sighisoara. Fiind in graba intrucat seara trebuia sa ajung in Brasov, ziua a fost mai saraca in fotografii, cu atat mai putin spectaculoase, dar frumusetile locurilor mi-au ramas intiparite in minte. Am preferat mai mult sa fiu constient de calatorie, in schimbul setarilor de diafragma si  timp de expunere. Am petrecut cateva zile frumoase in ona Branului, unde am umblat prin satul Pestera, am preferat anul asta sa o iau in dreapta dupa indicatorul ce imi arata 7 km pana la Pestera, in loc sa merg in stanga spre Cheile Gradistei. In alta zi am ajuns in Busteni si Sinaia.  Intr-un final am strans bocceluta si am luat-o prin pasul Bran Rucar, Curtea de Arges, Rm Valcea si am poposit cateva zile in zona. Am ratat Pestera din Rasnov, Dambovicioara, Horezu, Transalpina si in tot traseul spre Dunare, dar am ramas cu atata bogatie…

Anul asta am hotarat sa calatoresc la munte, am cautat o evadare in sublim! Peisajele variate, armonioase sunt principala bucurie pe care ne-o ofera din plin Muntele.

“Cei care isi doresc mortis sa calatoreasca sunt insufletiti de un maret inteles al vietii.”
Jim England

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Ma ajut de urmatoarele extrase din Pe drumuri de munte- Calistrat Hogas pentru a crea o poveste in jurul tuturor imaginilor, iar eu..ca multi alti internauti sa ma ocup doar de galeriile foto. Secolul vitezei…sau nu?!

Orice călătorie, afară de cea pe jos, e după mine o călătorie pe picioare străine; a avea la îndemână cupeaua unui tren, roatele unei trăsuri sau picioarele unui cal înseamnă a merge şezând şi a vedea numai ceea ce ţi se dă, nu însă şi tot ce ai voi. Iată pentru ce eu şi tânărul meu tovarăş de călătorie ne hotărârăm a merge pe jos peste munţi.

În aceste locuri, oriîncotro te întorci, te împresoară singurătatea, la hotarele căreia viața se pare că expiră. Omul împrumută aici mutismul de la arborii în mijlocul cărora trăiește, așa încât cele mai guralive ființe din aceste locuri sunt numai lăstunii, care zboară în stoluri negre înainte de apusul soarelui și se învârtesc țipând în jurul turnurilor albe și neclintite ale bisericii.

 Fagi și paltini cât lumea de bătrâni, cu trunchiuri albe și goale, își împreunau sus de tot frunzișurile lor și alcătuiau deasupra capetelor noastre o boltă de umbră și verdeață. Singurul glas al locurilor acestora e numai glasul vântului, care se taie, suspinând, pare că dureros, în frunza ascuțită a bradului; și glasul acesta are un farmec nespus…

 Toți câți trecuseră pe aici, călători poate ca și mine, își zgâriaseră numele lor în scoarța netedă a fagilor. Cu drept sau fără drept, găseam vinovați, în gândul meu, pe toți acești zgârietori de copaci, care avuseră deșertăciunea vrednică de râs de a-și eterniza numele în pustiu; și cu atât mai mult îi găseam vinovați, cu cât mi se părea mie că urma omului în aceste locuri răpea ceva din măreția singurătății și se amesteca jignitor în sublimul întregului.

 În adevăr, aerul, apa, preumblările, societatea chiar sunt atâtea lucruri care îndeamnă pe mulți a ieși din vârtejul orașelor mari și a căuta odihna sufletească în aceste locuri însuflețite de o viață mai dulce și mai tihnită.

Această prezentare necesită JavaScript.

Niciodată n-am gustat cu mai mare deliciu și niciodată n-am căutat să sorb cu mai multă lăcomie, prin toți porii ființei mele, lumina și căldura binefăcătoare a cerului.

Această prezentare necesită JavaScript.

 Rareori numai, albastrul limpede al cerului adânc se pătează de câte un punct negru, dar trecător: e un vultur prădalnic care ochește poate din înălțimile văzduhului vreo sprintenă veveriță; glasul vântului îți strânge inima… atât e de tânguios și de întristător! S-ar zice că iulie se schimbă aici în fratele mai tânăr al lui decembrie; aceiași ochi, aceeași privire aspră, același glas, aceleași sprâncene încruntate! Numai căruntețea îi lipsește spre a se îndeplini asemănarea.

Această prezentare necesită JavaScript.

 Cât de dulce-i odihna câteodată! Ș-apoi de pe înălțimea pe care stăteam, ochiul nostru înota în văzduhul deșert de sub picioarele noastre, îmbrățișând nemărginitul cerc închis în depărtare de piscurile negre ale munților păduroși. Pe alocurea, munții se desfac și lasă ochiului visător o poartă de trecere către adâncurile fără de fund ale spațiului… Mai încolo, azurul albastru, această stavilă eternă a vederii omenești, părea că însemna, în nesfârșit, hotarele nestrămutate dintre împărăția ochiului și a închipuirii.

Această prezentare necesită JavaScript.

 Nici o mișcare pe pământ, și în aer nici o mișcare! Întreaga fire dormea și visa. Eu nu făceam nici una, nici alta, sau le făceam, poate, pe amândouă. Mă prefăcusem în o stâncă vie și, în încremenirea ce mă stăpânea, îmi era cu neputință să-mi leg la un loc gândirile și simțirile mele… Și pentru ce? Sublimul ucide, și omul e prea mic pentru sublim.

Această prezentare necesită JavaScript.

Inchei prin a-l cita aici pe Ernest Bernea care ne scria faptul ca viata ne daruie o seama de frunuseti de care, daca le stim culege, ne incanta fiinta, cu care invingem uratul si poverile.. Iata zorile se arataa, cantecul luminii si al pasarilor incepe, apele alearga scanteind, musteste viata in tot locul. Omul bun munceste si se roaga. Cine a vazut un rasarit de soare in Piatra Craiului vrea sa traiasca, descopera sensul vietii. Doamne si cand se lasa noaptea, noaptea de basm a lui August: canta tainele prin frunzis si plange luna o dragoste neimpartasita.

Cata frumusete e in lumea aceasta! Pacat ca omul de azi nu mai are timp sa o vada….

Anunțuri

Posted on 25 Septembrie 2014, in 1, oameni si locuri and tagged , , , , , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: