Category Archives: Fotojurnalism

Picuri de cultura (2)

Atunci când devine o entitate vie, cultura dobândeşte o mare putere de transformare. Ne oferă un spor de cunoaştere şi alternative pentru a lua decizii potrivite.

O cultură autentică duce la înflorirea adevăratelor valori umane, precum ordinea, justețea, adevărul, armonia, onoarea şi libertatea, valori de natură să apropie indivizii între ei.

Cultura îngăduie ca oamenii să se unească între ei prin toleranţă şi solidaritate. (sursa: noua acropola)

Cred că toţi oamenii, indiferent de cultura pe care o au, indiferent de vârstă sau de starea materială, poartă în interiorul lor potenţialul de a intra în legătură cu adevărul în mod direct, palpabil. Este nevoie doar ca, din când în când, cineva care a avut puţin mai mult timp pentru a cerceta aceste lucruri, să vă amintească fiecăruia dintre voi de ceea ce purtaţi înăuntru (Prof. Jorge Angel Livraga).

Istoria este o expoziţie extraordinară unde apar, precum cristalele colorate care îşi schimbă nuanţa în funcţie de lumină, diferitele idei care au configurat stilurile de viaţă ale omului. Fiecare perioadă are parametrii săi şi, pe drumul nesfârşit al căutării, oamenii se ghidează după aceste modele, încercând să le urmeze şi să se supună lor, aşa cum nu ar face pentru nici o altă idee provenită din altă sursă. În general este acceptată legea, iar de-a lungul timpului apar accepţiuni care au mai multă forţă decât legile (Prof. Delia Steinberg Guzmán).

Ziua portilor deschise la Palat

Palatul Culturii  a facut subiectul unui amplu proces de restaurare, finalizat in ianuarie 2016,  desfasurat in cadrul Programului Guvernamental de reabilitare a monumentelor istorice.

In data de 27 aprilie 2016 va avea loc Ziua Portilor Deschise la Palatul Culturii, intrarea fiind libera intre orele 10 – 17.

Ulterior, programul de vizitare al muzeelor va fi de marti pana duminica intre orele 10 – 17, cu exceptia sarbatorilor legale. Astfel, muzeele vor fi inchise in zilele de 1 si 2 mai 2016, iar sambata, 30 aprilie vor functiona dupa un program redus (10-14).

S-au năruit și se vor nărui civilizații, cultura însă e ceea ce supraviețuiește civilizațiilor materiale, fiind etern însemnată de pecetea geniului. Deci, să nu uităm cuvintele geniului neamului românesc Eminescu: „Nivelul culturii generale a nației nu-l poate ridica nimeni cu umărul, timpul și munca umplu neajunsurile”.

Vizitați, prețuiți și spuneți și altora, daca spectrul acesta de valori vă cuprinde! Cu drag!

Picuri de cultura (1)

Cultura unui popor reprezintă totalitatea valorilor materiale și spirituale create pentru comunicarea acestor valori.

Cultura reprezintă suma calităţilor, talentul şi strădania unui popor, care nu-l îngenunghează, ci îl ridică. Prin cultură acesta supravieţuieşte şi reuşeşte să depăşească momentele sale grele şi vitrege (Viorel Muha).

Cred că toţi oamenii, indiferent de cultura pe care o au, indiferent de vârstă sau de starea materială, poartă în interiorul lor potenţialul de a intra în legătură cu adevărul în mod direct, palpabil. Este nevoie doar ca, din când în când, cineva care a avut puţin mai mult timp pentru a cerceta aceste lucruri, să vă amintească fiecăruia dintre voi de ceea ce purtaţi înăuntru (Prof. Jorge Angel Livraga).

Istoria este o expoziţie extraordinară unde apar, precum cristalele colorate care îşi schimbă nuanţa în funcţie de lumină, diferitele idei care au configurat stilurile de viaţă ale omului. Fiecare perioadă are parametrii săi şi, pe drumul nesfârşit al căutării, oamenii se ghidează după aceste modele, încercând să le urmeze şi să se supună lor, aşa cum nu ar face pentru nici o altă idee provenită din altă sursă. În general este acceptată legea, iar de-a lungul timpului apar accepţiuni care au mai multă forţă decât legile (Prof. Delia Steinberg Guzmán).

Platforma culturală boredpanda.com a făcut un top al primelor 25 cele mai frumoase biblioteci din lume. Iar vizitatorii virtuali au votat-o pe cea de la Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iaşi.

Biblioteca ieşeană a avut concurenţi de prestigiu: instituţii culturale cu o istorie mai bogată şi cu mai multe cărţi decât cea de la Iaşi și putem aminti: Biblioteca Colegiului Trinity din Dublin, Biblioteca Regală Portugheză de la Rio de Janeiro, Biblioteca Naţională din Praga, ori celebre biblioteci din Olanda, Franţa şi Statele Unite.

Biblioteca şi Aula Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” întregesc valoarea simbolică şi arhitecturală a Universității din Copou. Piatra de temelie a fost pusă în1892 sub atenta îndrumare a chimistului Petru Poni. 5 ani mai târziu, Palatul a fost inaugurat în prezenţa Regelui Carol I.

istoric

S-au năruit și se vor nărui civilizații, cultura însă e ceea ce supraviețuiește civilizațiilor materiale, fiind etern însemnată de pecetea geniului. Deci, să nu uităm cuvintele geniului neamului românesc Eminescu: „Nivelul culturii generale a nației nu-l poate ridica nimeni cu umărul, timpul și munca umplu neajunsurile”.

Vizitați, prețuiți și spuneți și altora, daca spectrul acesta de valori vă cuprinde! Cu drag!

Bogdan Ota, amprenta excelentei, in fata unui public deosebit, la Iasi.

Pe data de 26 noiembrie 2014, pianistul și compozitorul Bogdan Ota și-a lansat la Iași, pe scena Casei de Cultură a Studenţilor, cel de-al doilea album REVELATIONS, o călătorie muzicală în lumea angelică a energiei pure.

În binecunoscutul stil al artistului, spectacolul a oferit sunet și videoproiecții de înaltă definiție, lumini și efecte speciale.

Această prezentare necesită JavaScript.

“Bogdan Ota a reușit să aducă pe acest album scriitura orchestrală clasică în secolul XXI, sintetizatoarele ocupând în discursul muzical un rol la fel de important ca și orchestra. De asemenea, stilul muzical abordat este diversificat: lucrări pentru pian și orchestră sau alte instrumente solistice, dar și lucrări pentru soliști vocali. Alături de Bogdan Ota și Nordic Sonata Orchestra vor fi prezenți pe scenă noii artiști colaboratori, printre care tenorul Sergiu Coltan de la Opera Națională Română Cluj, solista Ilinca Băcilă, candidată la Vocea României și deja cunoscutul Lucian Angel.” [sursa: Islive.ro]

Concertul “Revelations” transpune publicul într-o lume angelică a energiei pure, artistul străduindu-se să ilustreze muzical teme majore precum Creația, rolul nostru în Univers, iubirea dincolo de viață și de moarte și vindecarea emoțională.

Interviu Bogdan Ota Digitv

Ce spun criticii din România și din străinătate:

 ”Și totuși există metereze în care lupta nu se isprăvește, în care artiștii cu har nu vor să cedeze fast-food-ului cultural devastator, cel care asfixiază, neîndurător, arta adevărată. Bogdan Ota, cu muzica lui, este în linia întâi” [Sergiu Alex, autorul cărții ”Bogdan Ota și pianul care apropie Cerul”]

”Bogdan Ota este un compozitor de elită. Îndemânarea muzicală cu care se mișcă și înțelegerea structurii compoziționale de care dă dovadă sunt cu adevărat o raritate. Temele cu o puternică încărcătură emoțională stau alături de pasaje liniștite de parcă ar fi modelate din aceeași materie. Albumul «Day of Wrath» confirmă faptul că orice discuție despre un succesor natural al lui John Williams este incompletă fără a lua în considerare numele lui Bogdan Ota” [Wildy Haskell, editor la Wildy`s World și reviewer pt. Indie-Music.com]

”Unii muzicieni compun muzică pop și rock înainte de a-și încerca mâna cu soundtrack-urile pentru film. Ota, pe de altă parte, sună predestinat să fie un creator de muzică de film” [Dan MacIntosh, critic muzical]

 

Ce spun spectatorii:

„Am fost aseară să-l ascult pe Bogdan Ota. Aseară am văzut cum aripile îi ating clapele pianului și am simțit cum sunetele explodează în noi, cei prezenți în sală. Nu a fost un concert, a fost o revelație (a știut de ce își intitulează albumul Revelations!) pentru public – încremenit, aproape ținându-și respirația atunci când muzica domina sufletele, cu un oftat prelungit în pauze … Se știe că muzica inspiră dar aseară a fost mai mult decât atât: fiecare ne-am simțit proiectați pe tărâmuri divine, ghidați de iubirea, sinceritatea și dăruirea lui Bogdan. Și asta întrucât Bogdan este un copil imaginat adult – cu suflet zglobiu, plăcut de îngeri, pe care îi poartă în păr, legănându-i și răspândindu-i către public odată cu vibrația sunetelor.” [Ana Raluca Chiosa 2014]

„Pe lângă calitățile indubitabile legate de muzică, am constatat la Bogdan un profund interes către valori perene ale ființei umane, către simboluri, exprimarea sa, răspunsurile date publicului, în format acustic, redau emoția unui spectacol unic. Il apreciez sincer pe Bogdan în primul rând pentru simplitate și moralitate, pentru daruire și respect, pentru profesionalism și intuiție. Un alt aspect pe care l-am surprins a fost cel legat de interesul pentru cărțile de Tarot, pentru Divinitate și scopul vieții. Muzica lui redă o stare, te introduce lent si sigur într-un univers aparte, interesant. Un Om de onoare, o muzica de calitate!” [Daniel Baba 2014]

Recomand din tāt sufletu’. Pregatiti batistele; eu am consumat o jumatate de pachetel…Scuze Bogdan, dar in prima jumatate de spectacol nu am putut sa aplaud….[Claudia Papiu 2014]

Multumesc pentru starea de bine, emotiii, lacrimi de bucurie create in concertul de la Iasi. Esti cu adevarat un creator. Continua, autodepaseste-te mereu! Ma bucur ca am avut privilegiu sa te cunosc! Multumesc! [Lacramioara Iurea 2014]

“Mulțumesc Bogdan, m-ai facut să realizez în această seară că sufletul meu este capabil de mai multe sentimente simultan…  și râdeam în același timp…,  eram supărat și furios, fericit și motivat, îndrăgostit și optimist, iertător, dar cel mai presus… bucuros să fiu pe acest pământ, mândru că sunt român.” (George Dascălu 2013)

“Doamne, cum a putut fi la concertul din seara asta! Bogdan Alin Ota e incredibil… e capabil de o așa conectare încât am fost mută o seară întreagă…. am plâns, am trăit, am oftat între piese – parcă numai atunci respiram și eu…. wow…” (Maria Bar 2013)

 

Ce spun apropiații [sursa: TeleM]

“Consider ca Bogdan este un model pentru toti tinerii din Romania care muncesc, sunt talentati si doresc foarte mult sa se afirme si in acelasi timp sa trag cumva un semnal de alarma pentru parinti, pentru autoritati, pentru toti cei in mana carora sta puterea, pentru ca acesti tineri sa fie adusi inapoi in tara noastra, sa nu fie nevoiti sa plece, asa cum a fost cazul fratelui meu acum cativa ani de zile si sa se afirme in alta parte”, a afirmat sora artistului, Roxana Ota.

“Sincer sa fiu, sunt foarte curios sa vad cum a evoluat chiar si el a spus lucrul acesta pentru ca de la album la altul este o evolutie si suntem convinsi ca publicul din Iasi il va primi asa cum se cuvine pe cel care a dus numele Iasului, dar si al tarii departe, tocmai pana acolo in tarile nordice”, a afirmat Andrei Giurgia, revista Timpul, partener eveniment.

“Este o seara fantastica pentru noi, poate printre ultimele concerte ale lui Bogdan Ota in Romania, pentru ca urmeaza sa plece in Statele Unite Imi doresc ca toata lumea sa plece din sala transformata, emotionata, pentru ca asta face muzica lui Bogdan”, a afirmat managerul artistului, Corina Stefan.

Această prezentare necesită JavaScript.

S-a bloguit si prin alte parti…

Nota de final: Cum ar fi o Românie care își respectă valorile?

Fotografii si text: Daniel Baba

Pentru preluari a fost precizata sursa. Multumim!

In final un upload pe youtube din decembrie 2014, Cantec de leagan, Bogdan Ota!

Daca v-a placut va invit la un comentariu scurt, drept feed-back.

%d blogeri au apreciat asta: